Ce a făcut un turist ceh după ce a fost salvat dintr-o prăpastie de 8 metri. Gestul său a impresionat salvamontiștii

Ce a făcut un turist ceh după ce a fost salvat dintr-o prăpastie de 8 metri. Gestul său a impresionat salvamontiștii
Publicat: 27/01/2018, 16:54

Președintele Asociației Salvamont Borșa, Ioan Mihali, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că snowmobilul primit este deosebit de util, deoarece reduce considerabil perioada de intervenție în cazul deplasărilor pe munte.

„Am primit la refugiul Salvamont din Pasul Prislop o donație din partea unui turist ceh, Ivos Winkler, constând într-un snowmobil și o targă pe schiuri pentru transport persoană accidentată, valoarea fiind de aproximativ 10.000 de euro”, a spus Mihali.

Ioan Mihali a povestit că donația vine din partea unui turist ceh salvat din Munții Rodnei, iar snowmobilul și targa pe schiuri reduc perioada de intervenție pe munte de la o oră pe schiuri, la 5 – 10 minute.

„În 5 ianuarie, am participat împreună cu un coleg la o acțiune de salvare în zona Cascadei Cailor, din Munții Rodnei, era zăpadă, turistul ceh căzuse 7 – 8 metri într-o crevasă. Cei cu care era au cerut elicopter, dar plafonul era jos și nu se putea interveni. Am plecat cu ei la fața locului și i-am acordat primul ajutor, l-am pus pe targă și l-am dus la Salvare. I-am salvat viața iar în semn de recunoștință ne-a donat snowmobilul care reduce considerabil perioada noastră de intervenție în cazul deplasărilor pe munte, de la o oră pe schiuri la 5-10 minute”, a mai spus Mihali

Potrivit acestuia, snowmobilul primit este primul care intră în dotarea Asociației Salvamont Borșa și a fost adus de mai multe persoane din Cehia care l-au însoțit pe Ivos Winkler.

La rândul lor, salvamontiștii le-au înmânat oaspeților cehi diplome, dar și pliante și hărți despre zona Borșa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Șoferii care au acest tip de permis au interzis. Ce mașini nu au voie să...
Unde și când lovește Marele Cutremur țara noastră. Rezultatele înfricoșătoare ale unui studiu
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?